Prima pagină » (P) Luminile Aurorei Boreale, transformate în simfonie cu ajutorul inteligenței artificiale dezvoltate de Huawei

(P) Luminile Aurorei Boreale, transformate în simfonie cu ajutorul inteligenței artificiale dezvoltate de Huawei

Autor: admin
0 comentarii

(P) Luminile Aurorei Boreale, transformate în simfonie cu ajutorul inteligenței artificiale dezvoltate de Huawei

Cum ar suna lumina? Sau, mai exact, cum ar suna Luminile Nordului într-o simfonie? Ei bine, Huawei a găsit răspunsul la această întrebare folosind inteligența artificială pentru a transpune Aurora Boreală în sunete.

Huawei, lider în tehnologie și al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a folosit un sistem personalizat bazat pe inteligența artificială încorporată în Huawei Mate 20 Pro, cel mai nou și mai puternic flagship al Huawei, lansat în toamnă.

Proiectul inedit a fost realizat în colaborare cu o echipă de experți în fotografie, muzică și inteligență articifială, aceștia reușind să evidențieze capacitățile smartphone-ului Huawei Mate 20 Pro. Astfel, au creat simfonia ” Sound of Light”, un proiect ambițios care a urmărit să testeze limitele modului prin care oamenii pot folosi inteligența artificială pentru a converti imaginile în note muzicale. Echipa a reușit să producă o experiență multi-senzorială care juxtapune inovațiile în inteligența artificială cu sunetul produs de Aurora Boreală.

Aurora Boreală, de la imagine la sunet

Luminile Nordului au fost filmate pe câmpurile din Tromsø, Norvegia, de către Kjetil Skogli, un fotograf celebru pentru modul în care reușește să capteze Aurora Boreală. După încheierea filmărilor, materialele au fost trimise în studiourile de înregistrări, unde compozitorul Mark Sayfritz a lucrat cu sistemul personalizat cu inteligență artificială pentru a crea o simfonie bazată pe imaginile cu Aurora Boreală, care a fost mai apoi rulată pe un smartphone Huawei Mate 20 Pro. „Introducerea inteligenței artificiale în muzica pe care am creat-o a dat naștere unei game largi de posibilități creative. Analiza Aurorei Boreale de către un sistem bazat pe inteligența artificială, capabil să identifice lucruri precum culoarea, dimensiunea, forma și viteza, va putea genera de acum înainte variații ale expresiilor mele muzicale”, a declarat compozitorul Mark Sayfritz.

Odată ce liniile muzice au fost compuse, James Shearman, unul dintre cei mai buni dirijori și compozitori ai lumii, le-a aranjat pentru o interpretare orchestrală, în celebra sală de concerte Brahms din Viena. Pe durata întregii călătorii a simfoniei ” Sound of Light ” de la urmele fascinante de lumină, la notele muzicale, capabilitățile inteligenței artificiale integrate în Huawei Mate 20 Pro au reprezentat o sursă de inspirație pentru depășirea tuturor așteptărilor.

Rolul Huawei Mate 20 Pro în Sound of Light’

Pentru realizarea simfoniei ” Sound of Light” a fost nevoie de un dispozitiv puternic. Huawei Mate 20 Pro s-a dovedit a fi partenerul perfect în acest demers – proiectul folosind multe dintre caracteristicile extraordinare ale dispozitivului pentru a susține sistemul personalizat bazat pe inteligență artificială.

Cele mai citite articole

În mod normal, toate elementele muzicale generate ar fi trebui să utilizeze computere de mare performanță pentru faza de prelucrare înainte de concertul live. Cu toate acestea, cu ajutorul sistemului personalizat de inteligență artificială, echipa a reușit să transforme smartphone-ul Huawei Mate 20 Pro într-un calculator de generație viitoare.

În timpul concertului live, datele convertite au fost transmise prin Huawei Mate 20 Pro la sintetizatoare conectate, creând astfel accente muzicale speciale în timpul spectacolului. Tehnologia avansată și bateria puternică au contribuit la performanța smartphone-ului și s-au dovedit esențiale pentru a susține un concert live.

„Inteligența Artificială a fost de mult timp o prioritate în eforturile de cercetare și dezvoltare ale Huawei. Ca multe tehnologii importante din viața noastră, inteligența artificială ne permite să ne depășim limitele, făcând posibile lucruri pe care nu credeam că le vom realiza vreodată. Iar ” Sound of Light” surprinde cu exactitate această idee”, a declarat Peter Gauden, Global Senior Product Marketing Manager, Huawei CBG.

Sunetele Aurorei Boreale, auzite live, într-un concert organizat în Viena

Răspunsul la întrebarea ” Ce sunete produce Aurora Boreală ”  a venit prin spectacolul creat în colaborare cu inteligența artificială, care a avut loc în sala Brahms a Musikverein din Viena, Austria, pe 28 noiembrie. În prezența a peste 300 de spectatori, sunetul incredibil al Aurorei Boreale a fost interpretat de Synchron Stage Orchestra, sub atenta îndrumare a dirijorului James Shearman. Seara a debutat cu filmul care a prezentat călătoria de la cer pe scenă și a culminat cu spectacolul live.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/p-luminile-aurorei-boreale-transformate-simfonie-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale-dezvoltate-de-huawei-644057/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si