Dacă nu ești însă sigură că ar trebui să faci acest lucru, fii atentă la gesturile sale și la lista de semne pe care ți-am pregătit-o. Astfel vei afla dacă te place și poate el este pur și simplu mai timid și și-ar dori cu adevărat ca tu să preiei controlul.
1. Simți o anumită energie din partea lui, însă nu se întâmplă nimic între voi
În cazul în care ați vorbit deja și simți o anumită energie sau legătură între voi doi, însă nu te-a invitat la o întâlnire este posibil ca el să fie cu adevărat timid. Totodată, poate își dorește să fie sigur că ești interesată de el pentru a face următorul pas. Fii atentă dacă îți face des complimente sau dacă reușește să găsească o modalitate prin care să fie mereu în jurul tău.
2. Prietenii lui îți spun că el ar vrea ca tu să faci primul pas
Dacă faceți parte din același grup de prieteni, iar ei îți spun că ar trebui să faci primul pas, ar trebui să iei în considerare această variantă. Totodată, ar trebui să fii fericită că poți fi sigură de sentimentele lui, așadar nu te expui pericolului de a fi respinsă.
3. Nu își dorește să iasă la întâlniri cu alte persoane
Ai aflat deja că este singur de ceva timp și, totodată, se pare că nu vrea să iasă la întâlniri cu alte persoane. Descoperă dacă pune întrebări despre tine, iar dacă răspunsul este unul afirmativ, poate este momentul să iei considerare ca tu să faci primul pas.
4. Crede că nu este suficient de bun pentru tine
Ați început să vorbiți și poate chiar să petreceți timp împreună, însă ți-a mărturisit singur că nu se simte suficient de bun pentru tine, așadar cel mai probabil nu va avea curajul să te invite la o întâlnire adevărată.
5. Limbajul trupului indică atracția dintre voi
Stă mereu lângă tine? Aveți mereu contact vizual intens, este îndreptat spre tine când vorbiți? Îl suprinzi că se uită la tine? Atunci este evident că este atras de tine și ar trebui să te gândești dacă poți avea curajul să faci tu primul pas.
6. Te observă mereu când intri într-o cameră
Cele mai citite articole
Fie lucrați împreună, fie aveți același grup de prieteni și se întâmplă ca tu să ajungi într-un loc după el, fii atentă la reacția lui când te vede. Se bucură, zâmbește? Vine imediat să vorbiți? Dacă răspunsul este da, este clar interesat de tine.
7. Pare mereu emoționat în prezența ta
Un alt semn că te place, însă este prea timid să facă primul pas este faptul că se emoționează mereu în prezența ta. Fie se fâstâcește, fie își uită ideile, acest comportament poate fi unul adorabil când știi că te place.
8. Este mai sociabil prin mesaje decât în realitate
Nu vă puteți opri din vorbit prin mesaje, însă când atunci când vă vedeți în diferite împrejurări nu pare că are prea multe de spus. Acest lucru este încă o dovadă că el este foarte timid.
9. Se oferă mereu să te ajute
Pare că este mereu dispus să îți ușureze viața și te ajută ori de câte ori are ocazia. Este posibil ca această atitudine să vină din mai mult decât o simplă prietenie, mai ales dacă doar pentru tine face toate aceste lucruri.
Citește și:
7 semne care arată că iubitul tău te place, dar nu te iubește cu adevărat
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro