Prima pagină » Adevăratele motive pentru care flirtează oamenii

Adevăratele motive pentru care flirtează oamenii

Autor: admin
0 comentarii

Adevăratele motive pentru care flirtează oamenii

Totuși, trebuie să facem o diferențiere între persoanele carismatice și cele care folosesc flirtul ca pe un instrument. Carismaticii sunt cei care își cuceresc interlocutorii, fără a urmări ceva, pur și simplu fiind joviali, binedispuși, pozitivi, amabili.

Persoanele care flirtează au motivații care nu au nimic de-a face cu intenția de a fi prietenoase sau amabile; motivele lor sunt seducția și obținerea unor câștiguri (de diverse feluri). Sunt, pur și simplu, niște manipulatori, cu motivații diverse, care pot fi încadrate în șase categorii:

1. Sexul: flirtul este folosit ca un instrument pentru a se culca cu cineva;

2. Distracția și amuzamentul: flirtul este văzut ca un sport și ca un mod de a-și îmbogăți palmaresul de cuceritori;

3. Explorarea: flirtul este un mod de a-și exersa abilitățile de relaționare;

4. Emoțional: flirtul este un instrument pentru creșterea nivelului de intimitate;

5. Validarea: flirtul este un mod prin care cel care flirtează își sporește încrederea în propria persoană și se auto-validează;

Cele mai citite articole

6. Instrumental: flirtul este mijlocul prin care cel care flirtează obține ceva de la persoana pe care o curtează (informații, influență, poziție, bunuri de diverse feluri);

Evident, există o diferență enormă între a fi o persoană fermecătoare (farmecul se bazează pe carismă) și a flirta cu cei cu care vii în contact. Dacă ai farmec, încerci să-i faci pe cei din jurul tău să se simtă importanți. Însă, atunci când flirtezi, practic îți folosești atractivitatea sexuală pentru a manipula pe cineva, uneori în mod inofensiv, alteori nu.

Atât carismaticii, cât și cei care flirtează stabilesc contact vizual, au o intonație caldă în glas, sunt măgulitori. Însă motivațiile celor care flirtează acoperă o paletă largă de beneficii, de la o posibilă promovare în cadrul companiei până la obținerea unui bilet gratis la un concert. Flirtul poate avea și consecințe negative, mai ales atunci când cel vizat de flirt ia în serios acțiunile sau cuvintele celui care flirtează. De exemplu, o persoană vulnerabilă sau lipsită de experiență poate crede că emoțiile celuilalt sunt reale și poate trata povestea nu ca pe un joc, ci ca pe o posibilă relație. Evident, asta se traduce prin dezamăgire atunci când cel care flirtează își atinge scopul.

În rândurile celor care flirtează există mulți afemeiați și narcisiști, cărora le place jocul sau „vânătoarea’ și care își vor părăsi victima de îndată ce vor considera că aceasta este sedusă și că și-au atins scopul. Replica „sedusă și abandonată’ nu este pe atât de desuetă pe cât pare și este perfect adevărată chiar și în epoca aplicațiilor de dating pe cât era și în vremea romanțelor.

Flirtul poate fi un joc amuzant, încărcat de o anumită emoție și tensiune. Dar poate fi și un demers manipulator, complicat și cu consecințe neprevăzute. Așa că, dacă te decizi să intri în acest joc tentant (indiferent de ce parte a baricadei te situezi), încearcă să te protejezi și să stabilești, pe cât posibil, niște limite pe care să le respecți.

Citește și:
Cum îți poți da seama daca el este cu adevărat interesat de tine sau este doar un flirt, în funcție de zodia lui

Foto: Instagram (@negin_mirsalehi)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/adevaratele-motive-pentru-care-flirteaza-oamenii-624631/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si