Prima pagină » Cât de importantă este chimia fizică într-o relație?

Cât de importantă este chimia fizică într-o relație?

Autor: admin
0 comentarii

Cât de importantă este chimia fizică într-o relație?

Și pentru că procesul de îndrăgostire se bazează pe niște reacții chimice, cuvântul „chimie” nu este deloc deplasat când vorbim de relații: sigur ai auzit și tu adesea spunându-se despre doi oameni că au „o chimie puternică”.

Mulți pun mare preț pe această chimie. Și pe bună dreptate: dacă doi oameni nu interacționează bine, care ar mai fi rostul pentru care rămân împreună? Problema cu chimia este, însă, că interacționează cu latura romantică și că cele două există într-o simbioză, care – dacă ar fi să facem un joc de cuvinte – are mai mult de-a face cu alchimia.

Există multe moduri în care cineva poate procesa chimia de ordin romantic. Iar doar chimia izolată nu este neapărat un lucru pozitiv, pentru că nu te bucuri decât de o parte din ceea ce alcătuiește formula completă, care are două componente: cea fizică și cea emoțională. Partea emoțională este cea la care se gândesc cei mai mulți atunci când vine vorba de chimie: e foarte posibil să găsești pe cineva atrăgător fizic, dar dacă nu te atrage nimic la personalitatea lui, atunci nu va exista acea „scânteie”. Însă la fel de bine te poți întreba: este posibil să ai o interacțiune romantică cu cineva față de care nu simți nici un fel de atracție fizică?

Pentru ca lucrurile să fie mai puțin derutante îți propun să răspunzi la următoarele trei întrebări:

1. Ce înseamnă chimia fizică pentru tine?

Când te gândești la chimie fizică, primul lucru care îți vine în minte este atracția sexuală și implicit actul sexual, pentru că asta se vehiculează peste tot în jurul nostru: în cărți, în filme, la televizor, în reclame. Totuți, chimia fizică nu se reduce doar la asta: oamenii pot interacționa fizic în atât de multe feluri: de la îmbrățișări, ținut de mână, dormit împreună (practic, orice interacțiune care te face fericită și cu care te simți confortabilă).

Cele mai citite articole

Fiecare individ are nevoi și preferințe diferite. Există persoane care nu se simt deloc confortabil atunci când ating și când sunt atinși, dar și unii pentru care superlativul intimității este să se cuibărească sub o pătură cu persoana de care sunt atrași. Între aceste două repere (dar îți poți imagina și altele) se întinde plaja chimiei fizice. Așadar, pentru tine ce înseamnă chimia fizică? De îndată ce vei identifica răspunsul, vei ști și câtă importanță îi acorzi.

2. Tu și viitorul tău partener sunteți echilibrați?

Întrebarea se adresează amândurora. Trebuie să știi că efortul dintr-o parte nu compensează absența efortului din cealaltă parte. Nu spun că nevoile fizice și emoționale trebuie să existe în proporții egale, dar nici nu se poate miza pe o proporție de 80/20. Așa că începe analiza cu tine: cât de multă importanță acorzi laturii și interacțiunii fizice într-o relație? Este ceva ce e musai să ai de la început? Sau e ceva ce ai putea lăsa, în anumite cazuri, să se dezvolte organic de-a lungul relației, fără absolut nici o presiune?

După ce ți-ai răspuns tranșant la aceste întrebări, analizează-ți (pe cât de obiectiv poți) viitorul partener și vezi în ce măsură vă asemănați. Îi cunoști trecutul? Este similar cu al tău? Ce fel de reputație are? Face sex cu oricine îi iese în cale sau este exclusiv cu persoana cu care se întâlnește? Și, cel mai important, în ce măsură contează dimensiunea fizică pentru el și cum interacționează asta cu felul în care percepi tu interacțiunea fizică?

3. Acorzi prea multă importanță chimiei fizice și atracției?

Sunt convinsă că și tu cunoști sintagma „prieteni cu beneficii”. E mare lucru să fii prieten bun cu cineva care îți împlinește nevoile fizice. Până când acea persoană va întâlni pe altcineva. De asta am spus că e nevoie de echilibru. Atunci când te bazezi exclusiv pe atracția fizică și pe cât de bine te conectezi cu cineva în dormitor, vei sfârși suferind, pe termen lung. La început s-ar putea să nu-ți dai seama, dar destul de curând vei afla despre tine că emoțional nu poți suporta să fii trădată, ignorată, lăsată deoparte. Cum spuneam, cel mai important este să găsești echilibrul și să știi ce-ți dorești cu adevărat!

Citește și:
Încetează să mai alergi tu după el! Pentru că îți faci rău singură!

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cat-de-importanta-este-chimia-fizica-intr-o-relatie-671801/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si