Prima pagină » Sfaturi de frumusețe pe care trebuie să le pui în aplicare în această perioadă

Sfaturi de frumusețe pe care trebuie să le pui în aplicare în această perioadă

Autor: admin
0 comentarii
Sfaturi de frumusețe pe care trebuie să le pui în aplicare în această perioadă

Probabil că și tu ai observat până acum că pielea noastră are de suferit atunci când nu îi mai acordăm aceeași atenție. 

Din acest motiv, în această perioadă de izolare, îți recomandăm să urmezi aceeași rutină de îngrijire și frumusețe pentru a-ți menține sănătatea, dar și starea de bine. Și în plus, poți încerci noi trucuri pe care ai tot vrut să le pui în aplicare, dar nu ai avut timp sau ți-a fost teamă.

Așadar, descoperă în continuare sfaturile noastre în materie de frumusețe pe care ar trebui să le pui în aplicare în această perioadă:

1. Acordă atenție sprâncenelor și genelor

Știm și noi că pensatul excesiv nu a fost niciodată cea mai bună alegere, iar dacă îți doreai ca sprâncenele tale să fie mai groase, ei bine, acum a venit momentul să te ocupi de asta. Cel mai bun produs pe care îl poți folosi, atât pentru sprâncene, cât și pentru gene, este un ser, care să aibă în compoziție mai multe uleiuri, dar și vitamine pentru accelerarea creșterii firului de păr. 

2. Ai grijă de bretonul tău

Întreținerea bretonului poate fi o adevărată provocare, mai ales în acea perioadă de creștere. Drept urmare, în această perioadă, l-ai putea tunde în continuare sau l-ai putea lăsa să crească. Însă, nu uita că, dacă alegi să îl tunzi, părul trebuie să uscat. Pentru a avea mai mult control asupra lui, ai putea să încerci înainte să aplici un spray hidratant. 

3. Nu neglija părul deteriorat

Trebuie să recunoaștem că în izolare nu ne-am mai atins atât de des de placă, ondulator sau alte ustensile de styling care ne ajută să avem coafurile perfecte. Ceea ce înseamnă că atenția ta ar trebuie să se îndrepte către repararea părului deteriorat. Iar din acest motiv, produsele pe care le folosești, fie că sunt măști, balsamuri sau tratamente de tip leave-in, ar trebui să fie extrem de hrănitoare.

5. Schimbă-ți rutina de curățare a tenului

Acum că stăm în casă, e motivul perfect să ne schimbăm rutina de îngrijire a tenului deoarece și nevoile acestuia s-au schimbat. Dermatologii ne recomandă să includem în rutina noastră și un produs care conține un ingredient activ, cum este retinolul. Însă, ca în cazul oricărui produs nou în rutină, trebuie să ai răbdare deoarece efectele se pot vedea abia după 4-6 săptămâni.

6. Reorganizează-ți produsele de beauty

Cele mai citite articole

Iată că a venit și vremea în care să faci o selecție a produselor de beauty și să renunți la cele care sunt expirate. Pe lângă cele expirate, ar mai trebui să renunți la cele pe care le-ai folosit de puține ori, deși sunt în termen și pe care nu le-ai mai recumpăra. 

7. Curăță-ți pensulele de make-up

Dacă tot îți organizezi produsele de make-up, esențial ar fi să îți cureți și pensulele. Make-up artiștii ne recomandă să le curățăm după fiecare utilizare. Majoritatea suprafețelor umede pot atrage și mai multe bacterii, iar în combinație cu uleiurile naturale ale pielii, praful și celulele moarte, pielea noastră se poate confrunta cu diferite afecțiuni, de la iritații, dermatite, până la acnee.

8. Încearcă noi tipuri de machiaj

Dacă niciodată nu ți-a ieșit acea linie de tuș perfectă, ei bine, acum poți exersa de mai multe ori. Și aici nu vorbim doar despre clasicul cat eye, ci și de smokey eye sau orice alt tip de machiaj pe care ți-ai dorit să îl încerci, dar n-ai avut ocazia deoarece nu știai dacă îți stă bine. Pe lângă asta, poți descoperi nenumărate tutoriale de make-up pe rețelele de socializare pentru și mai multă inspirație.

9. Renunță o perioadă la lacul de unghii

În cazul în care erai obișnuită să îți faci tot timpul unghiile cu ojă semipermanentă, gel sau acril, ai putea lua o pauză de la ele deoarece unghiile noastre pot deveni destul de fragile dacă apelăm în mod frecvent la aceste tipuri de manichiură. Iar dacă te întrebi cum le poți îndepărta acasă, atunci poți apela la o metodă destul de cunoscută. Mai exact, după ce pilești stratul superior, înmoaie câteva dischete din bumbac în acetonă, pune-le pe unghii, iar apoi înfășoară degetele cu folie de aluminiu. Așteaptă 15 minute, iar apoi vei vedea cum acrilul sau oja semipermanentă s-a îndepărtat mult mai ușor. Nu uita ca după aceea să aplici un ulei sau serum hidratant pentru unghii și cuticule.

Citește și:
Măștile naturale pentru creșterea părului pe care trebuie să le încerci în această perioadă

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/sfaturi-de-frumusete-pe-care-trebuie-sa-le-pui-in-aplicare-in-aceasta-perioada-718708/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si