Ei bine, chiar dacă acid’ este un cuvânt ce poate suna intimidant, cantități mici din acesta pot face minuni. Iată tot ce trebuie să știi despre acidul glicolic.
Ce este acidul glicolic și de unde provine?
Acidul glicolic provine din familia alpha hidroxy acizilor (AHA), un grup de compuși chimici exfolianți care sunt derivații unor produse naturale, precum zahărul și fructele.
Acidul glicolic are cele mai mici molecule dintre toți acizii din această familie, așa că funcționează foarte bine ca exfoliant, deoarece penetrează pielea foarte bine. Atunci când avem pielea mată și denivelată, acest fapt se datorează uscării stratului superios al epidermei. Acidul glicolic rupe legăturile care țin împreună celulele moarte și scot la suprafață pielea proaspătă.
Cum se folosește acidul glicolic?
Un exfoliant chimic este puțin diferit de scrub-ul granulat cu care ne-am obițnuit. Există multe opțiuni atunci când vine vorba de produse glicolice pe care le poți folosi acasă, de la serumuri, la soluții tonice, la pad-uri pentru peeling, creme și măști sau produse de curățare, toate cu acid glicolic.
Pentru o schimbare vizibilă și rapidă, poți încerca peelingul glicolic de la salon. Făcut corect, acesta poate să îmbunătățească multe aspecte ale pielii, de la reducerea pigmentării, la reducerea liniilor fine și la îmbunătățirea texurii pielii.
Cine poate folosi acidul glicolic?
Aproape oricine poate integra acidul glicolic în rutina sa – în afară de cei care au pielea extrem de sensibilă. Este bun și pentru cei cu pielea uscată, și pentru cei cu tenul gras – și pentru persoane cu orice ton al pielii.
Când să îl folosești?
Cât de des trebuie folosit acidul glicolic depinde pe tipul tău de piele. Dacă nu ai mai folosit un produs care conține acest ingredient, începe cu un produs de curățare. În privința produselor pe care le lași să acționeze mai mult, ar trebui să alternezi între produse de zi și de noapte, și să modifici gradual frecvența utilizărilor.
Care sunt beneficiile acidului glicolic?
Gândește-te la piele fresh, luminoasă – acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le vei descoperi atunci când vei încorpora acidul glicolic în rutina ta. Calitatea pielii este mărită și liniile fine și ridurile sunt mai puțin vizibile după folosirea acestuia. Prin faptul că reduce uleiurile de pe piele, acesta reduce și dimensiunea aparentă a porilor.
Poate acidul glicolic să facă rău pielii?
La fel ca în cazul oricărui produs, trebuie să fii atentă atunci când îl folosești pentru prima dată, mai ales dacă îl combini cu alți acizi sau cu ingrediente care pot irita, precum retinolul. Ni se spune să folosim cremă cu protecție solară zilnic (deși majoritatea nu respectăm acest lucru), dar nu poți sări peste acest pas după ce folosești acid glicolic. Este mult mai important să te protejezi de razele UVA/UVB după ce folosești acizi, deoarece aceștia fac ca pielea ta să fie mai sensibilă la soare.
Cum stă treaba cu acizii glicolici din salon?
Peelingurile din salon au concentrații mai mari de acid glicolic, comparat cu formatul diluat în casă. Diferența de concentrație poate fi de până la 70%, iar nivelul de PH este diferit, așa că acestea penetrează pielea mai eficient. Efectele acestor peelinguri sunt monitorizate de specialiști și asigură cele mai bune și mai sigure rezultate. Dacă nu vrei să mergi la salon, există totuși o mulțime de versiuni pe care le poți folosi acasă fără să fii în pericol să te iriți.
Citește și:
Ingrijirea pielii: ingrediente-cheie pentru tenul matur
Text: Bianca Margarit
Foto: Instagram (@hoskelsa)
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/beauty/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-acidul-glicolic-632463/