Prima pagină » Plane spotting: un hobby neobișnuit, dar fascinant

Plane spotting: un hobby neobișnuit, dar fascinant

Autor: admin
0 comentarii

Plane spotting: un hobby neobișnuit, dar fascinant

Nu multă lume este la curent cu termenul de „plane spotting” sau cu felul în care se desfășoară această activitate. Pe scurt, se poate spune că plane spotting implică avioanele și o cameră de fotografiat profesională. Practic, se realizează ședințe foto în care protagoniste sunt aeronavele, fie cele comerciale sau militare (în ocazii speciale), iar fotografii trebuie să fie tot timpul pregătiți să le capteze în cele mai bune ipostaze. De aceea, această activitate necesită multă coordonare, atenție și, nu în ultimul rând, o doză considerabilă de răbdare.

Cine nu activează în acest domeniu s-ar întreba cu ce scop și de ce și-ar ocupa cineva timpul liber cu urmărirea și vânarea avioanelor; răspunsul este destul de simplu: o fac din pură pasiune. Indiferent de condițiile meteorologice, fotografii de aviație sunt dispuși să petreacă ore în șir în ploaie, ninsoare, sau din contra, în plin soare, doar pentru a scoate poza perfectă la momentul potrivit. În plus, trebuie avută atenție la domeniile private, întrucât în calitate de „spotter” nu ai acces oriunde ți-ai dori, iar pentru unele aeroporturi este nevoie de acces special.

Pentru a afla mai multe despre subiect, am discutat cu Richard George, fondatorul paginii RG aviation Photography.

„Aviația mi-a plăcut de când eram mic. Pentru că mergeam foarte mult între Germania și România cu avionul în primii ani din viață, contactul cu acest domeniu a avut loc foarte devreme. Nu doar atât, am avut diverse rude care au lucrat pe la diverse companii aeriene și foști colegi de-ai părinților mei care încă activează în acest domeniu. Inclusiv părinții mei au lucrat în domeniu, mama având cea mai mare implicare în aviație. Și o are și în prezent. Cel mai probabil de acolo am luat microbul. Totodată, când eram foarte mic obișnuiam să stau pe lângă avioane și asta a amplificat pasiunea. De mic voiam să devin pilot, iar această pasiune nu s-a oprit niciodată, doar a crescut.’

Cele mai citite articole

În continuare, Richard a povestit despre unul dintre cele mai memorabile momente pe care le-a fotografiat până acum:
„Momentele speciale în fotografia de aviație pot să depindă de gusturile omului și de domiciliu. Adică, pentru un fotograf care stă în India, avionul prezidențial poate fi ceva normal. La fel cum și nouă, fotografilor de aviație din România, un MIG 21 ni se pare deja ceva comun, dar spectaculos. Să vă dau un exemplu: am întâlnit în cadrul BIAS2018 un grup de olandezi care au venit la airshow special pentru a poza MIG-urile românești, pentru că li se par o raritate și pentru că la ei în țară nu au așa ceva.

Un moment special de-al meu, și al tuturor fotografilor care au participat la acest eveniment, a fost fotografierea premierului Japoniei pe 16 ianuarie 2018. El nu a venit la București cu un Boeing 747, ci cu două! Este un moment special pentru că nu este doar o delegație oficială asiatică, iar aceste delegații se întâmplă mai rar la noi, este și pentru că cele două avioane vor fi înlocuite cu unele mai eficiente și mai puțin interesante decât așa-zisa ‘The Queen Of The Skies’, cum s-ar zice Boeing-ului în comunitatea de aviație din toată lumea. Același lucru îl pot spune și despre Air India, care a vizitat Bucureștiul în urma unei delegații oficiale cu același tip de avion cu foarte puțin timp în urmă (pe 18 septembrie).”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/plane-spotting-un-hobby-neobisnuit-dar-fascinant-621662/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si