Cine e geamănul tău din online?

Nu mai este un secret pentru nimeni. Toată lumea își prezintă pe social media varianta cea mai bună: pozele sunt editate în fel și chip, opiniile sunt curatoriate cu grijă, chiar și acele mărturisiri jenante, povestiri haioase sau poze fără filtre sunt statement-uri teribiliste prin care cerșim atenție, poate compasiune sau, de ce nu, admirație pentru autenticitate. E o lume în care orice, oricât ar fi de intim, e dezvăluit intenționat: fiecare discurs de pe story-uri, fiecare meme distribuit, fiecare emoticon. Și dacă nu te pricepi foarte bine, nu-i nimic. Există diverse business-uri/specialiști/aplicații care te pot ajuta atât cu șlefuirea imaginii online, cât și cu creșterea popularității.

Cumva, e de înțeles că unele persoane apelează la astfel de servicii: dacă imaginea proiectată online te poate ajuta să obții job-uri, să socializezi cu oameni cu preocupări comune sau chiar să-ți găsești iubirea vieții, practic, fraier ai fi să nu o faci. Credem că suntem atât de puternici noi, prin geamănul din oglinda online-ului, pentru că credem că acesta e mai bun ca noi: mai frumos, mai nobil, mai deștept. Problema e că, dincolo de imagine și de imagini, Google vede că ai căutat cum se scrie corect „a crea”, „cine e autorul Muntelui vrăjit” sau „simptome candidoză”. Îți cunoaște preferințele în materie de porno, fanteziile, aspirațiile, hobby-urile, tendințele suicidale, gândurile interzise sau fricile. Știe oamenii pe care îi admiri, pe care îi invidiezi, pe care îi urmărești pe ascuns. Îți cunoaște gusturile în materie de film, muzică și divertisment, atât în online, cât și în offline. Știe toate locurile în care ai fost vreodată (de când ai smartphone) și unde îți dorești să mergi. Tot ce ai căutat vreodată în bara de search, chiar dacă ai șters, deci fiecare gând exprimat electronic. Știe când adormi, când te trezești și îți numără fiecare pas.

Cât despre Facebook, această aplicație îți poate accesa microfonul și camera oricând (una dintre cele patru camere cu care sunt dotate telefoanele noi, camera de la TV, camera de la laptop etc.). Îți stochează toate conversațiile, alături de gif-uri, poze, print-screen-uri, știe de unde te-ai logat, înregistrează fiecare sticker trimis și e conectat cu multe aplicații (jocuri, de dating, muzică, contacte, e-mail-uri, fișiere descărcate).

Practic, Google și Facebook te cunosc mai bine decât tine. Și ambele îți oferă posibilitatea de a-ți descărca datele. Pe cele de pe Facebook le-am downloadat la un moment dat, că mi se par un jurnal foarte detaliat al vieții mele. Dar la Google am atât de multe lucruri stocate (deși am majoritatea opțiunilor dezarhivate, din cauza unei paranoia mai vechi despre care vorbesc mai jos) încât m-am speriat. Practic, oricine îmi violează contul de Google poate să știe mai multe despre mine decât mama. Sau chiar decât mine. De-a lungul timpului, mi-au fost sparte parole (ultima oară în 2012, când un tip voia să afle dacă îl iubesc, după cum mi-a mărturisit ulterior). Și recunosc fără mândrie că am spart și eu, la rândul meu, cu ajutorul intuiției sau a diverse cookie-uri (ultima oară în 2006).

Trebuie să menționez că am crescut cu Internetul, am fost IT savvy și am avut mereu un nivel ridicat de awareness legat de cât de vulnerabil devii atunci când, spre exemplu, faci poze goală. Și să nu uităm că: „Theres two sides to every story. And then theres screenshots”. Nu dețin secrete de stat, nu colaborez cu ISIS și nu sunt implicată în afaceri dubioase, dar crescând într-un astfel de mediu, am dezvoltat un grad de paranoia care a dăinuit ani de zile. Parolele mele de-a lungul timpului au fost atât de complicate încât le uitam, bănuiam orice executabil de la un prieten drept spyware (deși poate era un program de dezarhivat) și orice link de la o cunoștință era suspect. Am depășit de mult acel moment, însă încă mă înfior un pic (mai mult în amintirea persoanei care am fost) când aud despre cazuri de clonare a telefonului, de faptul că anumite programe îți pot accesa camera de la laptop prin wi-fi, de poze compromițătoare ale unor femei mai mult sau mai puțin celebre împrăștiate prin World Wide Web sau de alte tipuri de violare a intimității.

Acum m-am relaxat complet, pentru că îmi dau seama că toți suntem la fel de expuși, indexați și clasați (în 52.000 de categorii, conform ProPublica.org). Și chiar zâmbesc când mă gândesc că acum zece ani mi se părea horror faptul că în timpul comunismului casele erau înțesate cu microfoane și jumătate de țară spiona cealaltă jumătate. Mai mult, vreau să-mi cumpăr un Huawei P30 Pro, pentru că dorința de a face poze craterelor Lunii depășește nevoia unei iluzii a intimității (am înțeles că posesorii acestor telefoane primesc reclame în timp real de la magazinele pe lângă care trec). Și știu că, dacă ies în chiloți pe terasă, pot fi fotografiată atât de Google Earth, cât și de un vecin îndepărtat, a cărui cameră poate să facă zoom de 50 de ori. Am ajuns să fiu OK cu asta. Cât mai valorează intimitatea și demnitatea unui om, atunci când nimeni nu o mai are? Cam cât ar valora și diamantele dacă s-ar găsi pe toate drumurile. Replica digitală a creierului nostru nu este decât un produs, suntem cu toții de vânzare, pentru că suntem dependenți de Facebook, de Google, de informație, de oamenii cu care comunicăm, de filmulețe cu animale și de meme.

Deși știu lucrurile astea, încă mai am câte o tresărire de panică atunci când mă gândesc că mă ascultă aplicațiile. De exemplu, într-o zi am văzut un set foarte drăguț de veselă la Cărturești și i-am făcut o poză, sfătuindu-mă cu o prietenă dacă să îl cumpăr sau nu. Pe seară, mi-a apărut o reclamă pe Instagram de la Ali Express, cu exact același set. Apoi, la un moment dat povesteam unor prieteni că, dacă ar fi să am vreun fetiș, probabil acela ar trebui să fie bărbații japonezi. Am râs cu toții, am schimbat subiectul, iar douăzeci de minute mai încolo îmi apare o reclamă, de data aceasta pe Google: „Fă-ți prieteni japonezi azi”. Și dezvălui aceste exemple pentru că sunt extrem de nișate. Varianta oficială e că Facebook-ul te poate asculta, dar nu o face: „Facebook nu folosește microfonul telefonului pentru a informa advertiser-i sau pentru a influența ce vezi în feed”, spune o declarație oficială din 2016. Iar când a fost întrebat direct în legătură cu acest subiect, în cadrul celebrei audieri în Senatul american, Mark Zuckerberg a spus: „Nu”.

Ce este pronumele - clasificare, cazuri și functii sintactice

Urări de botez - ce felicitări și mesaje de botez poți trimite părinților?

Creează sau crează - cum scrii corect și care este explicația?

Numerele prime - ce sunt, care sunt, exemple și alte explicații

Ioana Slavici - viața și opera unuia dintre cei mai apreciați scriitori români

Însă cine să reglementeze problemele de intimitate când Facebook (alături de Instagram etc.) e atotștiutor, oricine e vulnerabil, șantajabil, iar o altă întrebare adresată de un senator tot atunci a fost: „Cum face Facebook-ul profit?”. Atunci a devenit evident că intimitatea nu ne este protejată de cele mai informate sau de cele mai competente persoane.

Pe de altă parte, după cum am văzut recent într-un episod din noul sezon Black Mirror inspirat de Zuckerberg și de puterea social media (care știe mai multe despre tine decât poliția), creatorul Facebook a devenit un fel de zeu. Dincolo de tot ce poate ști despre noi, e cel mai mare publisher, poate controla și limita informația. Toate trusturile de presă, blog-urile și chiar influencer-ii pot rămâne fără cititori/urmăritori la o schimbare a algoritmului Facebook/Instagram (când a fost ultima oară când ai intrat pe un site în mod intenționat, și nu din social media?) și lucrul ăsta deja se întâmplă. Mai mult, se știe că rețelele de socializare îți arată în feed doar publisher-ii (oficiali sau privați) la care ai dat deja like, deci practic ajungem să ne învârtim într-o bulă proprie, în care toate părerile pe care le citim sunt conforme cu credințele noastre.

Odată cu monopolul pe informație (pe care îl împarte cu Google), compania poate ajunge și la o cifră de afaceri fără precedent. Însă din umbră ne pândește un alt pericol, anticipat de omul de știință Stephen Hawking, și anume că inteligența artificială poate distruge umanitatea.

Tristan Harris, un fost angajat Google, a dezvăluit în cadrul unei conferințe IT din Los Angeles (și ulterior a fost citat de mai multe publicații) explicația lui pentru faptul că suntem, aparent, ascultați. Și e mult mai îngrozitoare decât teoriile conspirației. Și anume că în cadrul unui server Google sau Facebook există un avatar al tuturor acțiunilor online, al conversațiilor, pozelor și intereselor noastre. E identitatea noastră comprimată sau, să-i zicem, geamănul. Deci nu trebuie să fim ascultați, ci e suficient să ni se simuleze conversațiile cu oamenii, de la un geamăn online la altul.

„Pentru ca tehnologia să dobândească controlul asupra omenirii, nu trebuie să compromită puterea oamenilor. Privim cum tehnologia devine mai puternică pe zi ce trece și ne întrebăm când ne va lua locul de muncă. Însă tehnologia ne poate înrobi prin intermediul slăbiciunilor noastre. Iar acest lucru se întâmplă deja”, a declarat în cadrul conferinței Tristan Harris, conform Vox Media. Și a folosit exemplul vizionării unui clip pe YouTube (70% din traficul platformei este condus de un algoritm personalizat pentru fiecare utilizator), care e urmat de multe alte clipuri ce te țin ca în transă ore întregi, deoarece sunt recomandate chiar de… identitatea ta cibernetică. Aceste teorii, deocamdată neconfirmate, frizează tărâmul sci-fi-ului, dar trebuie să recunoaștem că au sens.

Concluzia ar fi că geamănul din online nu e nici mai frumos, nici mai bun și nici mai cult. Ci e aproape identic cu tine, ca o imagine în oglindă. E dezbrăcat, plin de păcate și… atât de vulnerabil pe dinăuntru. Doar că e de vânzare. Și îți poate face rău.