România, te iubesc! Trecem din nou printr-o perioadă sensibilă în România. Suntem martorii unui val de proteste care ne urlă neajunsurile, ilegalitățile, sărăcia, incorectitudinea, intoleranța, ignoranța și, ca să le cumulez pe toate, corupția. Da, ne înghite corupția și, scriind aceste rânduri, îmi dau seama că e un cuvânt atât de des rostit în jurul nostru, încât aproape că și-a pierdut semnificația. A intrat într-o normalitate pe care o acceptăm cu capul plecat și o ridicare neputincioasă din umeri. Ne „lăudăm“ cu rușinoase locuri 1 în clasamentele europene, atribuite în situații care mai de care mai dureroase: mame minore, violență domestică, bullying în școli etc. Este o situație care întristează. Agită. Enervează. Obosește și doare. Dar mă bucur, însă, ca noi toți, știind că există și oameni care, prin puterea exemplului personal și profesional, aduc la lumină într-un mod etic tragismul situațiilor cu care se confruntă țara noastră. Ca nu cumva noi, cei care trăim în felurite bule, să rămânem cu impresia că totul merge strună. Aceștia sunt jurnaliștii excepționali – e un cuvânt banal, un clișeu, dar nu este altul care să-i definească mai bine – de la România, te iubesc!
Emisiunea de la Pro TV a încheiat recent cel de-al 20-lea sezon. România, te iubesc! a sărbătorit un deceniu de jurnalism de investigație de cea mai înaltă calitate, de victorii, care ne arată tuturor că, dacă îți folosești vocea așa cum trebuie, poți schimba ceva, chiar dacă se întâmplă doar la nivel de mentalitate. Succesul pe care l-a cunoscut până în prezent România, te iubesc! ne dă speranță și încredere că există oameni în țara asta – destul de mulți, chiar – care cred într-un viitor mai bun și care sunt pregătiți să-l construiască.
Într-o miercuri însorită de sfârșit de mai, ajung la redacția România, te iubesc!, a celor care fac lucrurile să se întâmple. Sunt șase: cinci jurnaliști de teren și un prezentator, pe numele lor Paula Herlo, Alex Dima, Rareș Năstase, Paul Angelescu, Cosmin Savu și Cristian Leonte. Îi iau la întrebări, așa cum și ei fac, când își practică meseria. Jurnalismul de investigații a fascinat mereu: este considerat un vârf, fiindcă însumează atât de multe domenii, presupune cunoștințe specifice și o dedicare absolută, înseamnă sacrificii, necesită curaj și livrează adevăruri, realități diferite de ale noastre.
Primul cu care am ocazia să povestesc este Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii România, te iubesc!. A început să lucreze la Iași, unde traducea știri externe pentru un post local, apoi a ajuns să le redacteze, muncind și în radio, la un moment dat. A profitat de oportunități și a ajuns la Pro TV Iași, iar de acolo parcursul a fost natural. S-a mutat la București și a intrat pe teren, apoi la știrile de weekend. De zece ani moderează la România, te iubesc! subiectele documentate de colegii săi și reușește să le ambaleze cu succes pentru publicul român. Exact cuvântul succes îl folosește și el când descrie România, te iubesc! și domeniul jurnalismului de investigație.
„Este top și cel mai rewarding. Spectaculozitatea din spate are, și ea, un cuvânt de spus. Mă simt norocos, fiindcă sunt primul spectator care are șansa să vadă bruturile (materialele filmate înainte de editare, n. red.). E un domeniu în care lucrezi mereu contra cronometru, dar emoțiile pe care le trezești, reacțiile publicului, toate contribuie la mersul mai departe, indiferent că sunt subiecte pozitive sau nu“, îmi explică Cristian Leonte. Tot el spune și cât este de important ca echipa să colaboreze ca să poată merge lucrurile lin: „Am libertatea să mă consult cu colegii mei de pe teren ca să găsim împreună cele mai bune formule de introducere pentru subiectele lor. E mai personal. Făcând totul la comun te legi mai tare de aroma personală. Cât despre ce cred eu că face un prezentator bun (și vorbesc pentru mine aici), ar fi limba română foarte bogată, talentul de povestitor și exercițiul clasic de a fi în stare să repovestești un lucru pentru fiecare tip de public, pe înțelesul său, probabil vocea mea incredibilă, și atenția și concentrarea.“
De la prezentator trec la restul echipei România, te iubesc!, iar reporterul Alex Dima îmi explică cum stau lucrurile din punctul lui de vedere. De fapt, se hotărăște să-mi arate dosarele care stau în spatele birourilor. Deschide unul voluminos, plin de post-it-uri și însemnări, și spune: „Uite, ăsta e de la Athos.“ Îmi dau seama câtă muncă e acolo. Apoi continuă: „Un material are în jur de 42 de minute. Pentru asta, eu filmez cam 42 de ore. Deci proporția e cam de 1 la 60. Asta înseamnă cam două-trei săptămâni de filmare cu cel puțin o săptămână de documentare înainte. Aproximativ cinci zile îmi trebuie ca să vizualizez tot brutul și să îl scriu. Scrisul îmi mai solicită două-trei zile. Am în minte informațiile și încerc să creez povestea, să mă joc cu imaginile și să fac o structură. Apoi îl trimit la montaj, unde stă patru zile, și gata. La cinci săptămâni ai un material. Așa, într-o ordine firească“.
Cele mai citite articole
Alex a fost profesor, îmi spune, iar după un an a intrat în presă. Alți cinci a fost corespondent politic al știrilor Pro TV, iar apoi a făcut un an de campanii, mari proiecte care înglobează mai multe reportaje pe o singură temă. E o ordine cumva prestabilită. România, te iubesc! e o emisiune unde ajungi după ani grei de muncă și cu un bagaj sănătos de experiență profesională. E, practic, cel mai sus. Dar asta nu înseamnă că e mai puțin solicitant. „Ajungi, câteodată, în zone fierbinți, întâlnești oameni mai puțin prietenoși, pe care îi deranjezi și cărora le strici afacerile. Există multe momente tensionate. Uite, am făcut materialul cu defrișarea pădurilor. Acolo am dat de oameni care furau lemne și normal că nu au fost fericiți să ne vadă. La alt material am găsit hoți de conducte. Nici ei nu au fost prea prietenoși când ne-am băgat nasul. În cazul poluării, am dat de unii care aruncau gunoaiele unde nu trebuia să le arunce. Le-am spus să le ia. Au cooperat, fiindcă nu aveau ce face.“
România, te iubesc! și schimbările pe care au reușit să le facă: legi, miniștri și vreo 20.000 de hectare de pădure salvate
Vreau să aflu și metodologia după care își aleg subiectele și cum se desfășoară acest proces. Aparent, nu există un standard. Uneori observă subiecte pe teren, când documentează alte materiale, altele vin ca sugestii din partea publicului, în timp ce multe se nasc și în ședințe. Alex îmi mai spune că fiecare s-a nișat pe anumite domenii, fără să existe o regulă sau o exclusivitate. „Eu îmi aleg deseori problemele legate de mediu. Paula le preferă pe cele legate de copii și sănătate.“ În ceea ce privește sursele, îmi spune că „hârtiile și documentele vin de la oameni, de la cei care le scot cu diferite riscuri din instituții. Am avut și o sursă la păduri cu care am colaborat timp de doi-trei ani fără să ne întâlnim fizic. Apoi am fost nevoiți să ne vedem și am făcut-o în toiul nopții, într-o casă abandonată din pădure. Au venit doi. Și lor le era frică de mine, și mie de ei. Oamenii aceștia își riscă viața și au existat și jurnaliști care au profitat de informații, i-au filmat și i-au dat pe post. Avem materiale în care s-au spart geamuri, uși, din cauza asta, că ne-au dat informații. Dar în România încă e bine. Dacă am fi făcut genul ăsta de jurnalism în Rusia, probabil nu mai eram în viață, nici unul dintre noi. Trăim într-o țară în care se poate face jurnalism, totuși. Există o libertate editorială și ai mereu subiecte. Sigur, am fost cu toții amenințați măcar o dată. Dar asta nu ne-a oprit. Am sentimentul că îmi fac datoria de jurnalist – de-a spune lucrurilor pe nume“.
Printre schimbările pe care au reușit să le facă cu emisiunea România, te iubesc! se numără legi, miniștri și vreo 20.000 de hectare de pădure salvate. Contribuie la construirea unui spital oncologic la „Marie Curie“, pentru care s-au strâns patru milioane de euro, în donații, în trei săptămâni: „Cel mai mult, sper că am reușit să schimbăm mentalitatea“, încheie Alex.
Cosmin Savu este următorul la interogatoriu. Se simte că interviul îi pune pe toți într-o situație nefirească, în care nu se regăsesc. O spun și ei. Cosmin este jurnalist la România, te iubesc! încă de la primul sezon. A vrut să scrie poezii, dar viața i-a schimbat traiectoria și a ajuns aici „din întâmplare“, cum recunoaște. „Unul dintre cele mai provocatoare subiecte, pe care îl și reiau după șapte ani, a fost cel despre CFR Marfă. Am muncit enorm la el. Multe nume sonore au contribuit la devalizarea companiei. Altul a fost cel legat de crimele de la Fântâna Albă, din 1941. Am găsit supraviețuitori ai masacrului, iar astăzi evenimentul există în manualele de istorie și a fost declarată o zi națională pentru comemorarea lor.“ Este vorba despre faptul că, în 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă prin care data de 1 aprilie a devenit zi națională de cinstire a memoriei românilor – victimele masacrelor de la Fântâna Albă și din alte zone, ale deportărilor, foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, în nordul Bucovinei și întreaga în Basarabie.
Sunt curioasă care sunt obstacolele cu care se confruntă jurnaliștii de investigații de la România, te iubesc! și aflu că majoritatea au legătură cu proasta comunicare: „Avem o relație dificilă cu comunicatorii din instituțiile publice, care sunt incapabili și cred că trebuie să-și protejeze șefii, cu toate că vorbim despre informații publice, care ar trebui să fie transparente. Asta e problema. În rest, mai există și situații mai mult sau mai puțin periculoase. A trebuit să fugim din Ucraina odată, fiindcă am fost amenințați că, dacă nu ștergem anumite imagini, nu putem părăsi țara. Nu le-am șters“, îmi spune Cosmin râzând. „În România avem subiecte. Am avut șansa să lucrez și la un birou în Londra, dar acolo, când vorbești de un caz de corupție, e o raritate. Lucrând în România dobândești niște skill-uri necesare datorită situației, care e de așa natură. Avem și niște standarde pe care ni le respectăm, coduri etice la care ținem. Încercăm să facem totul cât mai profi.“ Îl întreb ce sfaturi le-ar da tinerilor care vor să facă jurnalism de investigație. Face asta des. Merge la facultate și povestește cu studenții. „E o mare problemă în învățământ“, îmi explică. „Lipsește aplicabilitatea, iar cursurile sunt neatractive și neadecvate. Nu există povestea practică. Nu e o meserie pe care să o înveți din cărți, ci e o meserie care se fură. Avem tineri entuziaști, o generație deșteaptă, cu multe calități în acest sens. Uite, noi avem o anumită frică, generația mea, datorită faptului că am copilărit în comunism. Generația tânără e lipsită de frici. Și, oricât de tare ar greși acum, asta nu o afectează. N-are decât șanse mai mari de reușită. Știi? E o meserie care cere sânge proaspăt.“
Citește și:
„Trebuie să faci școală ca să ajungi cineva” Vizita lui Horia Tecău și UNICEF în comunitățile defavorizate din județul Bacău
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
